Mesaj
din SUA pentru România
Aş vrea să nu fiu patetic şi nici să vă panichez. Textul
de mai jos este o scurtă conferință - susţinută astăzi într-unul din
amfiteatrele Facultăţii de Drept - de Wess Mitchell,
preşedintele CEPA. Detalii despre autorul conferinţei
veţi găsi la finalul acestui articol, la fel şi despre CEPA. Dar mai important
decât autorul sau acronimul CEPA este textul conferinţei în sine. Citiţi-l cu
atenţie! Răspândiţi-l, faceţi-l să circule, încercaţi să convingeţi cât mai
mulţi români să citească aceste rânduri! E mai important ca oricând! Pentru noi
toţi, pentru Romania, pentru viitorul copiilor noştri!
România după Războiul din Ucraina:
amenințări și oportunități
„Vă mulțumesc tuturor pentru că ați venit astăzi
aici și pentru oportunitatea de a vorbi aici (Universitatea Bucureşti,
Facultatea de Drept, n.m.). Doresc să mulțumesc bunului meu prieten Don Lothrop, care a fost un susținător remarcabil și
un mentor al întregii noastre organizații la CEPA. Mulți dintre voi nu
realizează amploarea impactului pe care Don îl are pentru țara dumneavoastră ca
ambasador în Statele Unite. Don depune eforturi formidabile în a educa Guvernul
SUA, think-tank-urile și comunitatea de afaceri cu privire la potențialul
României și la importanța strategică a acesteia pentru Statele Unite. Don este
unul dintre fondatorii Inițiativei SUA-România
la CEPA, iar munca sa privind Inițiativa România One
a fost o sursă de inspirație pentru noi toți la CEPA, în misiunea noastră de a
reprezenta la Washington singurul think-tank dedicat promovării unei Europe
Centrale înfloritoare din punct de vedere economic, stabilă geopolitic și
liberă din punct de vedere politic, având legături strânse și durabile în
Statele Unite.
Astăzi vreau să vorbesc despre a doua parte a
misiunii CEPA: GEOPOLITICA.
În cadrul ultimelor opt luni, războiul a revenit în
Europa Centrală și de Est. Cea mai mare țară din Europa de Est, o națiune
suverană de 45 de milioane de oameni, ale cărei granițe au fost garantate de
Marile Puteri, a fost supusă unei campanii susținute de violență de stat,
destabilizare sistematică și dezmembrare, la comanda Federației Ruse. Această țară a fost invadată în mod repetat,
cetățenii săi au fost uciși, teritoriul său a fost ocupat. Peste 3.000 de
persoane au fost ucise. Frontierele au fost redesenate. Un avion civil a fost
doborât. Iar Occidentul a intrat într-un concurs
prelungit de geopolitică cu Rusia. Europa de Est
a devenit, încă o dată, în timpul vieții noastre, o frontieră geopolitică și
civilizațională.
Iar toate acestea s-au petrecut într-o țară care se
află la câteva ore de unde ne aflăm azi. O țară care împarte o frontieră de 600 de kilometri cu România.
De la începutul acestei crize, politica de
securitate a Occidentului a pus accentul pe Nordul Europei Centrale, pe Polonia
și pe Statele Baltice. Dar vreau să vorbesc în această după-amiază despre ce
înseamnă războiul din Ucraina pentru geopolitica sud-estului Europei și, în
special, ce înseamnă aceasta pentru cetățeni și pentru România ca stat.
Acesta nu este un subiect despre care discutăm
foarte des. Pentru cei mai mulți, geopolitica nu este ceva la care noi, cei din
Occident sau românii, în special, să fi avut destul timp să ne gândim. În
ultimii 25 de ani am trăit una dintre cele mai stabile perioade din istoria
omenirii. Ani de pace și prosperitate, liberi de Vechiul Haos al geopoliticii
și de războiul Marilor Puteri.
Europa Centrală a fost simbolul suprem al acelei
prosperități: această regiune s-a bucurat de o siguranță, de o acumulare de
bogăție și de o libertate politică mai mare decât în orice moment în cei 1.000
de ani de istorie. În ultimul sfert de secol, România a trecut de la stadiul
uneia dintre cele mai nenorocite și mai asuprite națiuni captive ale Blocului
Sovietic la democrația cea mai de succes din Balcani. PIB-ul
a crescut cu 150%. A atras peste 170 de miliarde
de dolari în investiții străine. A atins una dintre cele mai rapide rate
de creștere economică din lumea occidentală. Și a trecut prin șapte transferuri
consecutive, pașnice, ale puterii în Parlament.
Succesul României a fost posibil prin curajul și
ingeniozitatea cetățenilor săi. Dar a mai fost posibil și grație unui set de
circumstanțe geopolitice de excepție și rare din punct de vedere istoric. Timp
de 25 de ani, pentru prima dată în istoria modernă, România nu s-a confruntat
cu o amenințare militară venită din partea unei puteri din afară. Aceasta a
avut un acord de securitate cu cea mai puternică națiune de pe pământ. Și a avut parte de influența modernizatoare și
reformatoare a celui mai mare bloc comercial din lume.
Acest set de condiții a creat un fel de moment „locuibil”
pentru toată Europa Centrală, care a permis țărilor din această regiune să se
vindece de rănile comunismului și să se concentreze pe construirea capitalului
uman, a instituțiilor politice și a economiilor deschise ale statelor europene
moderne. Nici o națiune nu merită această oportunitate mai mult decât
România, victima statului polițienesc condus de Ceaușescu.
Momentul de după Războiul Rece a permis României o
suspendare a legilor normale ale geografiei și ale puterii care au dominat cea
mai mare parte a istoriei sale și care au supus-o pe ea și pe vecinii săi la
ceea ce Churchill a numit „torturile pe care poeții
vechi și teologii le rezervă damnaților”.
Într-o măsură chiar mai mare decât Polonia, România
a reușit să uite de dictatele strategice și diplomatice. A muncit din greu
pentru a intra în NATO. A adus contribuții operațiunilor conduse de SUA în
Afganistan. Dar nu a fost nevoie
să-și facă griji cu privire la nivelul de bază/fundamental al geopoliticii,
acela de a asigura statul și teritoriul său împotriva unei invazii, a
constrângerilor sau împotriva extincției în mâinile puterilor ostile.
Securitatea teritoriului românesc, integritatea sistemului său guvernamental,
stabilitatea mediului său pentru atragerea de investiții și dezvoltare – Toate Aceste Condiții Prealabile Pentru Succesul Statului
Român Modern Au Fost Asigurate În Numele Său, În Mare Măsură, De Puteri Din
Exterior.
Această perioadă liniștită a istoriei a fost o mare
realizare atât pentru România, cât și pentru Occident ca un întreg, care acum
pot sărbători 25 de ani de la tranziția din comunism.
Dar condițiile care au făcut posibilă această
vacanță de geopolitică se apropie de sfârșit.
Invazia rusească din Ucraina reprezintă o provocare
directă și foarte violentă la adresa bazelor juridice și teritoriale ale
securității spațiului european. Aceasta semnalează modificări ale peisajului
geopolitic din sud-estul Europei care vor modifica, la rândul lor, profund și
permanent, mediul extern al României în moduri care vor pune sub semnul
întrebării succesul său continuu ca stat european democratic în curs de
dezvoltare.
Pentru prima dată în această generație, România are
un prădător în ecosistemul său. Sub conducerea lui Vladimir Putin, Rusia a
reapărut ca un stat nemulțumit din punct de vedere teritorial, capabil militar
și ideologic antioccidental, cu capacitățile și intențiile de a răsturna
soluționarea post-1991 în vecinătatea sa. Războiul din Ucraina arată că Rusia
este dispusă să joace acest rol, folosind nu doar tactici de subversiune, luare
de mită și intimidare, ci și prin utilizarea forței militare împotriva
vecinilor săi.
În multe feluri, Vladimir Putin este deja în război
cu Occidentul și câștigă. Nu a întâmpinat nimic în răspunsul națiunilor
occidentale care să-l descurajeze să folosească aceleași tehnici pentru a
teroriza, a destabiliza și a rearanja alte state de-a lungul frontierei de est
a Europei.
Renașterea Rusiei vine într-un moment de slăbiciune
pentru Occident, atunci când Pax Occidentalis
înseamnă din ce în ce mai puțin pentru România. SUA sunt un aliat prin tratat
al României; sunt și vor rămâne ferm angajate în apărarea sa. Dar natura
influenței Americii în Europa Centrală se schimbă: bugetele noastre de apărare
sunt în scădere, presiunile strategice de gestionare a mai multor regiuni la
nivel mondial sunt în creștere și, teoretic, pe orice plan, iar influența Americii în sud-estul Europei este înlocuită de
alte puteri.
În același timp, motoarele tradiționale de
integrare occidentală încetinesc. Criza din Ucraina a demonstrat limitele
capacității UE de a exporta modelul său de guvernare în spațiile în litigiu
împotriva voinței unei Rusii determinate fără a poseda elementele tradiționale
ale puterii geopolitice. Agenda de reforme a stagnat în multe țări din UE. Populismul
și naționalismul sunt în creștere în sud-estul Europei, iar euroscepticismul
este în creștere.
Aceste evenimente nu se petrec în vid. Trăim într-o
perioadă de transformări globale extraordinare. Puterile în ascensiune și
cele revizioniste testează capacitatea de rezistență a ordinii occidentale.
Forme hibride de autoritarism sunt în creștere. Tacticile beligerante ale lui
Vladimir Putin în Crimeea sunt reflectate de agresiunea maritimă a Chinei în
Marea Chinei de Sud. Niciodată n-a mai fost astfel contestată puterea Americii,
și nici rivalii atât de numeroși. Bazele lumii de după Războiul Rece se
cutremură/se zdruncină în jurul nostru.
Acum, o mulțime de români ar putea asculta toate
acestea și ar putea spune: „Sigur, lucrurile par instabile. Ucraina este o
tragedie. UE este o harababură. SUA au problemele lor din Asia. Dar România
este în NATO. Avem articolul 5. Avem trupe americane pe teritoriul românesc. Avem
o economie de succes și un sector energetic în plină expansiune. Acum nu este
momentul să-i perturbăm pe investitori cu geopolitica. Vom crește costurile
apărării cu câteva procente, dar, în cele din urmă, criza va dispărea și ne vom
putea întoarce la afacerile noastre”.
Aceasta este o imagine tentantă, dar e iluzorie. Cred
că, în anii următori, geopolitica de modă veche va începe să afecteze România
în moduri care ar putea prezenta probleme grave pentru dezvoltarea sa economică
și politică internă. Bazându-mă pe tendințele regionale actuale, văd cinci
riscuri emergente cu care este probabil ca România să se confrunte:
• Riscul
unei frontiere militare reactivate pe frontul estic: avansarea continuă a
Rusiei în sudul Ucrainei pune o presiune directă asupra României. În anii
următori, România trebuie să se aștepte la frecvente încălcări ale spațiului
său aerian din partea forțelor ruse, la hărțuire maritimă a navelor și
platformelor din Zona Economică Exclusivă a României și la o mai mare agitație
în Republica Moldova și Transnistria.
• Riscul
de a remilitariza Marea Neagră:
Anexarea Crimeii pune Rusia în poziția de a
perturba dezvoltarea energetică maritimă și economică a României. Patruzeci de procente din resursele energetice din ZEE a
României fac acum obiectul unei dispute juridice declanșate de Rusia, pe baza
revendicărilor vechii frontiere ucrainene. Până și o atacare fără succes
a hotărârii din 2009 a Curții Internaționale de Justiție ar putea schimba
climatul de risc pentru dezvoltarea sectorului energetic în spațiul Mării Negre
și să împiedice planurile României pentru independența
energetică până în 2020.
• Riscul
de incertitudine economică regională:
Investitorii nu agreează războaiele. Comunitatea
Europeană a prosperat din punct de vedere economic, deoarece două decenii de
stabilitate au făcut din aceasta un loc sigur în rândul piețelor globale
emergente. Dacă se pierde această stabilitate, veți pierde mai mult din baza
necesară creșterii în viitor decât vă dați seama. Este exact ceea ce un raport
recent al BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) a avertizat
că se va întâmpla în CE în cazul în care criza din Ucraina se va întinde pe
durata unui al doilea an.
• În al
patrulea rând, riscul naționalismului regional resuscitat/reînviat:
Pentru prima dată după 1940, Războiul din Ucraina a
reintrodus în CEE revizionismul etnic teritorial. Naționaliștii iredentiști din
Transnistria până în Transcarpatia și în Transilvania au luat act de anexarea
Crimeii și sunt încurajați în mod activ de Vladimir Putin și Alexandr Dughin.
• Riscul
de cooptare prin corupție:
România este un „stat câmp
de luptă” al Balcanilor. Intensificarea concurenței geopolitice crește
atractivitatea sa ca țintă pentru puteri străine, care s-ar putea folosi de corupția
din sistemul său politic ca de o breșă în securitatea națională.
În toate direcțiile în jurul României, ordinea
Euro-Atlantică este în retragere.
La est, o națiune suverană a fost invadată pentru a împiedica apropierea
acesteia de UE; la vest, liderul ales în mod democratic în Ungaria a declarat moartea democrației liberale; la sud, un stat membru
NATO/UE a fost cooptat de bani rusești și de propria guvernare defectuoasă
într-o asemenea măsură încât este pe punctul de deveni un stat virtual capturat.
În acest context, România nu mai poate presupune că condițiile externe benigne,
care i-au permis să prospere în ultimii 25 de ani, vor continua la nesfârșit.
Ea nu mai poate presupune că nu se va confrunta cu
o amenințare externă a intereselor sale sau chiar a teritoriului propriu; că un
aliat din exterior va reuși să ofere stabilitatea mediului înconjurător; sau că
puteri din afară nu vor folosi vulnerabilitățile României ca arme strategice
împotriva sa.
Acestea sunt riscuri de care România nu a trebuit
să își facă griji în mod semnificativ timp o lungă perioadă a vieții noastre. În
stadiul său actual de tranziție, pericolul pe care îl prezintă pentru România
este frânarea dezvoltării – pericolul că un mediu extern neospitalier va
încetini sau va împiedica creșterea economică ori consolidarea politică a
României într-un moment de răscruce în evoluția sa postcomunistă.
Dacă acest lucru sună exagerat, luați în
considerație România interbelică: o țară mare, cu resurse naturale din belșug,
care a fost cel mai mare beneficiar al Tratatului post-1919 și unul dintre cei
mai mari producători de petrol din lume, după SUA. Despre Constituția României
din 1923 s-a susținut că este un „model de idealuri democratice liberale”. În
termen de o generație, acest prim experiment al democrației românești a eșuat.
Mediul strategic s-a schimbat. Liderii români au sustras resurse de stat și au
pierdut încrederea poporului. Investitorii din Vest au dispărut. Puteri
revizioniste au umplut vidul astfel creat. Românii au renunțat la democrație.
Capturarea statului a survenit rapid, atât din exterior, cât și din interior.
Nu aceasta va fi soarta României din vremurile
noastre. Nu suntem în 1930, iar România modernă a construit baze solide pentru
un stat de succes. Dar, de asemenea, România nu va putea să se comporte
strategic ca și cum am fi încă la începutul anilor 2000. Împrejurimile geopolitice se schimbă, iar
România va trebui să se adapteze dacă dorește să reușească.
Într-o măsură mai mare decât în trecut, România
va trebui să joace un rol direct în asigurarea condițiilor externe care îi
garantează succesul economic și politic. Acestea includ premisele strategice
fundamentale ale statului român: limitarea prezenței militare rusești la est de
Nipru; menținerea Mării Negre ca spațiu economic deschis; înfrânarea
revizionismului din bazinul dunărean; menținerea unei alternative strategice
vestice în PSS.
Navigarea în acest nou mediu va necesita cel puțin
trei lucruri din partea României, lucruri despre care nu era cazul să discutăm
în primele etape ale erei post-Război Rece.
În primul rând, România va trebui să aibă
capacitatea fizică de a modela mediul său extern.
• Condiția
prealabilă a oricărei strategii viitoare românești este un efectiv militar
capabil, modern. Astăzi, Armata română este foarte respectată în România și
în Statele Unite ale Americii. Cu toate acestea, ea reflectă, de asemenea,
realitățile strategice de după Războiul Rece: bugete mici, o preocupare cu misiuni în alte zone, cum ar fi ISAF,
și o prioritizare a personalului în concordanță cu aptitudinile lui.
• Unele
forțe din România de azi folosesc același echipament din 1988, când eu eram în
clasa a cincea și România era încă semnatară a Tratatului de la Varșovia.
Programul de modernizare pe care România l-a
început în 2007 a stagnat. Din 85 de achiziții
planificate, Armata română a finalizat 15.
• Acest
lucru ar fi justificabil pentru un stat mic. Dar România nu este un stat mic;
nu este Bulgaria sau Ungaria.
România este al doilea cel mai mare stat NATO de
frontieră, ancora flancului de sud-est al NATO și, alături de Polonia, pivotul
strategiei Vestului pentru toată această regiune.
• România
trebuie să-și reevalueze prioritățile de modernizare militară în lumina
peisajului conflictului din Ucraina. Este nevoie de reformă și modernizare
cuprinzătoare, similar cu ceea ce Polonia a început cu un deceniu în urmă.
Se cer cheltuieli reduse cu personalul și
punerea accentului pe aptitudinile Armatei; mai puțin accent pus pe sisteme
exotice de arme și mai mult accent pus pe soluții de „area denial”
(sârmă ghimpată, mine etc.) pentru a consolida efortul Europei de Sud-Est
împotriva amenințărilor asimetrice în stilul Crimeii.
În al doilea rând, România are nevoie de o
strategie pentru transformarea succesului autorității sale naționale în
autoritate regională.
• România este cel mai mare aliat al SUA într-un spațiu de
2.400 km, între Polonia și Israel. Este singura putere din zonă care are
mărimea, potențialul latent și credibilitatea necesare pentru a proiecta stabilitate
în sud-estul Europei.
• Strategia României pentru a face acest lucru ar trebui să se
axeze pe construirea de zone cu potențial de avantaj național în domeniul
securității militare, al energiei și al guvernării democratice.
• Oportunitatea imediată de autoritate este în energie. Până în
anul 2020, România ar putea produce mai mult gaz decât consumă ea și Republica
Moldova împreună. Aceasta este o
veste bună pentru CE, dar României îi lipsește o strategie pe termen lung
pentru exploatarea în mod sistematic a acestei oportunități.
• O
strategie energetică regională românească ar depăși actuala încurajare a
producției offshore și onshore. Ar fi nevoie de măsuri luate acum pentru a
atinge un nivel de producție durabil și exportabil la nivel regional.
Aceasta ar aborda vulnerabilitățile din infrastructură, ar accelera
liberalizarea pieței energetice, ar crea responsabilitate din partea statului
și ar crea obstacole în calea achiziției de active strategice de către Rusia și
China.
În al treilea rând, România trebuie să reușească ca
democrație. Nu doar să reușească, ci să reușească în mod vizibil.
• Securitatea națională și guvernarea
sunt strâns legate. Acest lucru este valabil în toate țările – inclusiv în
Statele Unite ale Americii.
• Diferența
în cazul României este că mizele sunt mai mari aici. Trăiți într-un mediu
ostil. Tocmai pentru că jucați un rol crucial în
succesul Occidentului în această regiune sunteți o țintă pentru forțele
din exterior – fie ea Rusia sau China – care ar folosi procesul neterminat al
tranziției voastre democratice împotriva voastră. Sistemul vostru imunitar
trebuie să fie chiar mai puternic decât cel al altor state.
• Capacitatea
României de a depăși corupția este indisolubil legată de succesul sau de eșecul
nu doar ca democrație, ci ca stat. Pretindeți conducătorilor dumneavoastră
o guvernare mai bună – săli de judecată transparente, urmărirea penală în
caz de mită, insistarea asupra integrității și transparenței în spațiul public
este unul dintre cele mai patriotice lucruri pe care românii de rând le pot
face.
Temă comună în toate aceste domenii este conducerea.
Vladimir Putin și Viktor Orban au invocat diferite versiuni ale aceleeași teze:
ordinea democratică pe care am construit-o în Europa Centrală după 1989 a fost
temporară – că aceasta poate fi contestată și chiar înlocuită dacă suntem
dispuși să încălcăm regulile, fie că se utilizează bani murdari, tancuri sau
urne de vot.
Succesul României este contra-dovada esențială a
acestei teze. România este o dovadă că idealurile și instituțiile occidentale „funcționează”
într-un moment din istorie în care avem nevoie cu disperare de exemple de
succes ale Occidentului la nivel mondial.
Gândiți-vă pentru o clipă la cum ar putea arăta viitorul României dacă aceasta ar atinge potențialul său
maxim: al 6-lea stat ca mărime din Europa, cu 20 de milioane de oameni, şi a
treia cea mai mare rezervă de gaze în UE, toate acestea ca o democrație
consolidată în inima sud-estului Europei, cu instituții stabile, un standard de
trai în creștere, investiții stabile din Vest și un sector energetic în plină
expansiune. Aceasta este o Românie cu viziune transatlantică, care
ar fi un exemplu puternic de stabilitate, de soluții de energie și democrație
în fața vecinilor săi.
Aceasta este România de care are nevoie Occidentul,
din punct de vedere strategic, în aceste vremuri. Ne așteaptă în anii următori
o competiție geopolitică și ideologică globală mai
crâncenă decât ne-am fi putut imagina oricare dintre noi în urmă cu 25 de ani. America va avea nevoie de aliați maturi care sunt
capabili să ofere securitate regiunii lor și să modeleze succesul ordinii
Vestice. Angajamentul nostru strategic și economic va fi cu atât mai mare
pentru aliații care reușesc cel mai mult în aceste domenii. Cu cât România va
avea mai mult succes, cu atât mai mult Statele Unite vor fi prezente în țara și
în regiunea dumneavoastră.
Despre România interbelică s-a spus că a
reprezentat o „stare de necesitate”. Aceasta este valabil și pentru România de
astăzi. Sunteți într-o „stare de necesitate”
pentru America și pentru alianța occidentală. Au fost momente în istorie când
cel mai sigur lucru pentru România a fost să păstreze un profil scăzut și să
acționeze ca un stat mai mic (neînsemnat) decât în realitate. Acum nu ne aflăm într-unul din acele momente. Acesta
este un moment în care românii trebuie să fie subiecte mai degrabă decât
obiecte ale istoriei. Un moment în care să conduceți în regiunea dvs. – în
guvernare, securitate și energie – în ciuda faptului că totul în jurul vostru
se mișcă în direcția opusă.
Eu cred că România este pregătită pentru acest
moment. Dispuneți de instituții mai stabile, de resurse financiare mai mari și
de aliați mai buni decât dispunea statul român în perioada interbelică. Ultimii
25 de ani au oferit toate ingredientele necesare succesului dumneavoastră. Tot
ceea ce aveți nevoie acum este încrederea. Alegerea este a dumneavoastră, în
cele din urmă. Dar Occidentul are nevoie de România pentru a reuși, pentru
viitorul vostru şi pentru viitorul nostru.
Vă mulțumesc.
Nota: sublinierile îmi aparțin. Traducerea din textul originar
a fost realizată în timp record cu sprijinul unor colaboratori cărora țin să le
mulțumesc și pe această cale. Îmi asum eu, însă, în cazul în care apar mici stângăcii
de exprimare, orice posibilă greșeală. Pentru conformitate și confruntare cu
textul originar voi posta la final și textul în limba engleză.
Despre
autor:
A. Wess Mitchell is
President and Co-Founder of the Center for European Policy Analysis (CEPA), a
U.S. foreign policy institute dedicated to the study of Central Europe. At
CEPA, he leads in the strategic direction of the institute, the intellectual
and financial development of major programs, and the executive management of
Center resources and staff. In helping to form CEPA, Mitchell has sought to
reinforce Central Europe’s position in U.S. global strategy and strengthen
America’s diplomatic, commercial and security relationships with key allies in
the region.
Mitchell co-founded CEPA
in 2005 with its Chairman Larry Hirsch, and has played a critical role in the
institute’s formulation and growth as a successful 501(c)(3) startup
organization. As President and CEO, he has helped to build CEPA into the
largest concentration of expertise on the Central European region in the United
States, establishing effective strategic partnerships with transatlantic
governments and universities and leading capital growth campaigns that have
attracted funding from major corporate, foundation, and private sponsors. Under
his tenure, CEPA has become one of Washington’s fastest growing think tanks
with a wide following in senior policy circles in Europe and the United States.
Mitchell is a frequent
public commentator whose articles and interviews have appeared in The Wall
Street Journal, New York Times, International Herald Tribune, Washington Post,
BBC, Gazeta Wyborcza, Der Spiegel, Harper’s Weekly, American Interest, National
Inter-est, National Review, Orbis, and Internationale Politik, among others. He
is a frequent consultant to U.S. and European governments, and has given
briefings and lectures at the Central Intelligence Agency, U.S. State
Department, Johns Hopkins SAIS University, Har-vard, UC-Berkley and elsewhere.
During the 2012 U.S. Presidential elections, he worked for the Mitt Romney
presidential campaign, serving on both the National Security Transition Team
and the European Policy Working Group.
A Texas native, Mitchell
began his career as an intern in the office of Congressman Larry Combest. He
holds a Masters Degree from Georgetown University’s Edmund A. Walsh School of
Foreign Service, where he was awarded the 2004 Hopper Award for his work on
American grand strategy. He has completed research for a doctoral dissertation,
has lived and studied in England and Germany, and is member of the editorial
board of International Politics Reviews in London. He is a member of the CEPA
Board of Directors and serves on the advisory councils of the Richard G. Lugar
Institute of the German Marshall Fund, the Slovak Atlantic Commission, the
Prague Center for Transatlantic Relations, Atlantische Initiative Berlin, and
the Alexander Hamilton Society of Washington. He is currently completing his
second book, examining U.S. global alliances and 21st Century geopolitics, with
Professor Jakub Grygiel of Johns Hopkins University SAIS.
Textul
conferinței în limba engleză. Autor: Wess Mitchell
Romania after the
Ukraine War: Threats and Opportunities
Thank you all for
coming today and for the opportunity to speak here at Universitatea Bucuresti,
Facultatea de Drept. I especially want to thank my good friend Don Lothrop,
who’s been an outstanding supporter and mentor of our entire organization at
CEPA. Many of you here may not realize the extent of the impact that Don is
achieving as an ambassador at large for your country in the United States. Don
is making a tremendous difference in Washington in educating the U.S.
government, think-tanks and business community on Romania’s potential and its
strategic importance to the United States. Don is a founding father of our
U.S.-Romania Initiative at CEPA, and his work on the Romania One Initiative has
been an inspiration to all of us at CEPA in our mission as Washington’s only
think-tank dedicated to promoting an economically vibrant, geopolitically
stable and politically free Central Europe with close and enduring ties to the
United States.
Today I want to
talk about the second part of CEPA’s mission statement: geopolitics.
Within the course
of the past 8 months, war has returned to Central and Eastern Europe. The
largest country in Eastern Europe—a sovereign nation of 45 million people whose
borders were guaranteed by the Great Powers—has been subjected to a sustained
campaign of state violence, systematic destabilization and dismemberment at the
hands of the Russian Federation. This country has been repeatedly invaded, its
citizens have been murdered, its territory has been occupied. More than 3,000
people have been killed. Borders have been redrawn. A civilian airliner has
been shot down. And the West has entered into a prolonged geopolitical contest
with Russia. Eastern Europe has once again in our lifetimes become a
reactivated geopolitical and civilizational frontier.
And all of this has
happened in a country that is a few hours’ drive from where we sit here today.
A country that shares a 600-kilometer border with Romania.
Since this crisis
began, most of the focus in Western security policy has been on North Central
Europe, on Poland and the Baltic States. But I want to talk this afternoon
about what the Ukraine war means for the geopolitics of southeastern Europe and
in particular what it means for the people and state of Romania.
This is not a topic
we discuss very often. For most of our lifetimes, geopolitics is not something
that we in the West or Romanians in particular have not had to think very much
about. For 25 years now, we have lived through one of the most stable and
transformative periods in human history. Fat years, years of peace and
prosperity, free from the Old Chaos of geopolitics and Great Power war.
Central Europe has
been the ultimate symbol of that prosperity: this region has enjoyed greater
safety, wealth accumulation and political freedom than at any point in 1,000
years of history. In the past quarter century, Romania has gone from being one
of the most wretched and oppressed of the captive nations of the Soviet Bloc to
the most successful democracy in the Balkans. Its GDP has increased by 150
percent. It’s attracted more than 170 billion dollars in foreign investment.
It’s acheived some of the fastest economic growth rates in the Western world.
And it’s gone through 7 consecutive, peaceful, parliamentary transfers of
power.
Romania’s success
was made possible by the courage and ingenuity of its people. But it was also
made possible by an exceptional and historically rare set of geopolitical
circumstances. For 25 years now, Romania has, for the first time in modern
history, not faced a military threat from an outside power. It has had a
security covenant with the most powerful nation on earth. And it has had the
modernizing and reforming influence of the world’s largest trade bloc.
This set of
conditions has created a kind of “goldilocks” moment for all of Central Europe
that has allowed the countries of this region to heal from the wounds of
Communism and focus on building up the human capital, political institutions
and open economies of modern European states. No nation deserved this
opportunity more than Romania, the victims of the Ceasescu police state.
What the post-Cold
War moment gave to Romania was a suspension of the normal laws of geography and
power that have dominated most of its history – that have subjected it and its
neighbors to what Churchill called “the tortures which ancient poets and
theologians reserved for the damned.”
To an even greater
extent than Poland, Romania has been able to forget about the dictates of
strategy and statecraft. It’s worked hard to get into NATO. It made
contributions to U.S.-led effort in Afghanistan. But it has not had to worry
about geopolitics at the most fundamental level, of having to secure the state
and its territory against invasion, coercion or extinction at the hands of
hostile powers. The security of Romanian territory, the integrity of its
governmental system, the stability of its environment for attracting investment
and growth—all of these preconditions for the success of the modern Romanian
state have been provided for Romania on its behalf, largely by outside powers.
This tranquil
period of history has been a great accomplishment for Romania and for the West
as a whole that is worth celebrating at the 25th anniversary of the transition
from Communism.
But the conditions
that made this vacation from geopolitics possible are ending.
The Russian
invasion of Ukraine represents a direct and very violent challenge to the legal
and territorial foundations of the European security order. It signals changes
to the SEE geopolitical landscape that will profoundly and permanently alter
Romania’s external environment in ways that will challenge its continued
success as an emerging democratic European state.
For the first time
in a generation, Romania has a predator in its ecosystem. Under the leadership
of Vladimir Putin, Russia has reemerged as a territorially unsatisfied,
militarily capable, and ideologically anti-Western state with the capabilities
and intentions to overturn the post-1991 settlement in its neighborhood. The
Ukraine war shows that Russia is willing to play this role using not only
subversion, bribery and intimidation but by using military force against its
neighbors.
In many ways,
Vladimir Putin is already at war with the West, and he is winning. He has
encountered nothing in the responses of Western nations that would dissuade him
from using the same techniques to terrorize, destabilize and rearrange other
states up and down the length of Europe’s eastern frontier.
Russia’s resurgence
comes at a moment of weakness for the West when the Pax Occidentalis is wearing
thin in Romania’s neighborhood. The United States is a treaty ally of Romania
that is and will remain staunchly committed to its defense. But the nature of
America’s influence in Central Europe is changing: our defense budgets are
shrinking, the strategic pressures of managing multiple global regions are
increasing, and by virtually any measure, America’s influence in SEE is being
supplanted by other powers.
At the same time,
the traditional motors of Western integration are slowing. The Ukraine crisis
showed the limits of the EU’s ability to export its model of governance in
contested spaces against the will of a determined Russia without possessing the
traditional elements of geopolitical power. Inside the EU, the reform agenda
has stalled in many EU countries. Populism and nationalism are on the rise in
SEE and euroskepticism is growing.
This is not
happening in a vacuum. We live in a time of extraordinary global upheaval.
Rising and revisionist powers are testing the resiliency of the Western-led
international order on every frontier. Hybrid forms of authoritarianism are on
the rise. Vladimir Putin’s strong-arm tactics in Crimea are mirrored by Chinese
maritime aggression in the South China Sea. America’s power has never been
stretched thinner or our challengers more numerous. The foundations of the
post-Cold War World are shaking all around us.
Now a lot of
Romanians might listen to all of this and say: “Sure, things seem unstable.
Ukraine is a tragedy. The EU is a mess. The US has its problems in Asia. But
Romania is in NATO. We’ve got article 5. We’ve got U.S. troops on Romanian
soil. We have a successful economy and a booming energy sector. Now is not a
time to upset investors with talk of geopolitics. We’ll raise defense spending
a few decimal points but eventually the crisis will fade and we can go back to
business as usual.”
This is a tempting
view. But it’s misleading. In the years ahead, I believe that old-fashioned
geopolitics will begin to intrude on Romania in ways that could present grave
challenges for its internal economic and political development. Based on current
regional trends, I see 5 emerging risks that Romania is likely to face:
• The risk of a
re-activated Eastern military frontier: Russia’s continued advance on southern
Ukraine places direct pressure on Romania. In the years ahead, Romania should
expect more frequent Russian violations of its airspace, more Russian maritime
harassment of ships and rigs in the Romanian EEZ, and greater agitation in
Moldova and Transnistria.
• The risk of a
re-militarized Black Sea: The annexation of Crimea puts Russia in a position to
disrupt Romanian maritime energy and economic development. Forty percent of the
energy resources in the Romanian EEZ are now subject to legal dispute by Russia
on the basis of the old Ukrainian boundary claims. Even an unsuccessful challenge
to the 2009 ICJ ruling could change the risk climate for Romanian Black Sea
energy development and impede Romania’s plans for energy independence by 2020.
• The risk of
regional economic uncertainty: Investors don’t like wars. CE has thrived
economically because 2 decades of stability have made it a safe haven among
global emerging markets. Lose that stability, and you lose more of the basis
for your future growth than you realize. This is exactly what a recent EBRD
report has warned will happen in CE if the crisis in Ukraine stretches into a
second year.
• Fourth, the risk
of resurrected regional nationalism: The Ukraine war reintroduced ethnic-based
territorial revisionism to CEE for the first time since the 1940s. Irredentist
nationalists from Transnistria to Transcarpathia and Transylvania took note of
Crimea and are being actively encouraged by Vladimir Putin and Alexandr Dughin.
• The risk of
co-optation through corruption: Romania is a “battleground state” of the
Balkans. The intensification of geopolitical competition increases its
attractiveness as a target for foreign powers who would use corruption in its
political system as a national-security liability.
In every direction
around Romania, the Euro-Atlantic order is in retreat. To your east, a sovereign
nation has been invaded to prevent it from moving closer to the EU; To your
West the democratically elected leader of Hungary has declared the death of
liberal democracy; to your south, a fellow NATO/EU member state has been
co-opted by Russian money and its own misgoverance to such an extent that it is
on the verge of virtual state capture.
In this setting,
Romania can no longer assume that the benign external conditions that allowed
it to prosper for the past 25 years will continue indefinitely. It can no
longer assume that it will not face an external threat to its interests or even
to its own territory; that a friendly outside power will be able to ensure the
stability in Romania’s surrounding environment; or that unfriendly outside
powers will not use its vulnerabilities as strategic weapons against it.
These are not risks
that Romania has had to worry about in any meaningful way for most of our
lifetimes. The danger that they present to Romania at its current stage of
transition is the danger of arrested development—the danger that an
inhospitable external environment will slow or impede Romanian economic growth
or political consolidation just as it is arriving at a breakthrough moment in
its post-Communist development.
If this sounds
far-fetched, consider Interwar Romania: A large country with enormous natural
resources that was the biggest winner from the post-1919 settlement and one of
the world’s largest oil producers behind the US. The 1923 Romanian constitution
was said to be a “model of liberal democratic ideals.” Within a generation,
this 1st experiment in Romanian democracy had failed. The strategic environment
shifted. Romanian leaders purloined state resources and lost the trust of the
people. Western patrons vanished. Revisionist powers filled the vacuum.
Romanians gave up on democracy. State capture came swiftly, from without and
from within.
That will not be
the fate of Romania in our time. This is not the 1930s, and modern Romania has
built strong foundations for a successful state. But Romania also won’t be able
to behave strategically as if it’s still the early 2000s. Your geopolitical
surroundings are changing, and Romania will need to adapt if it wants to
succeed.
To a greater extent than in the past, Romania will have to play a direct role
in ensuring the external conditions that provide for its economic and political
success. This includes the fundamental strategic pre-requisites of the Romanian
state: limiting Russian military presence east of the Dnieper; maintaining the
Black Sea as an open economic space; containing ethnic revisionism in the
Danubian Basin; and retaining an active Western strategic alternative in the
PSS.
Navigating this new
environment will require at least 3 things of Romania that it didn’t have to
worry about in earlier stages of the post-Cold War era.
First, Romania will
have to have the physical ability to shape its external environment.
• A capable, modern
military is the precondition to any future Romanian strategy. The Romanian
military today is widely respected in both Romania and the United States.
However, it also reflects post-Cold War strategic realities: Small budgets, a
preoccupation with out-of-area missions like ISAF and a prioritization of
personnel over capabilities.
• Some Romanian
forces today use the same equipment they had in 1988, when I was in the fifth
grade and Romania was in the Warsaw Pact. The modernization program that
Romania began in 2007 has stalled. Out of 85 planned acquisitions, the Romanian
military has completed 15.
• This would be
justifiable for a small state. But Romania is not a small state; it is not
Bulgaria or Hungary. Romania is the second largest NATO frontline state, the
anchor of NATO’s southeastern flank and alongside Poland, the linchpin of
Western strategy for this entire region.
• Romania needs to
reevaluate the priorities of its military modernization in light of the
post-Ukraine war landscape. Comprehensive reform and modernization is needed
similar to what Poland began a decade ago. Less spending on personnel and more
on capabilities, less focus on exotic weapons systems and more practical “area
denial” capabilities to strengthen SEE deterrence against Crimea-style
asymmetric threats.
Second, Romania
needs a strategy for translating its national success into regional leadership.
• Romania is the
largest U.S. ally for 1,500 miles between Poland and Israel. It is the only
local power that has the size, latent potential and credibility to project
stability in southeastern Europe.
• Romanian strategy
for doing this should be to build up areas of potential national advantage in
military security, energy, and democratic governance.
• The most
immediate leadership opportunity is in energy. By the year 2020, Romania is on
track to be producing more gas than it and Moldova consume together. This is
good news for CE, but Romania lacks a long-term strategy for systematically
exploiting this opportunity.
• A Romanian
regional energy strategy would go beyond the current focus on encouraging
offshore and onshore production. It would take steps now to make production
sustainable and exportable at a regional level. It would address
vulnerabilities in infrastructure, accelerate liberalization of the energy
market, bring accountability to state-owned distribution facilities and create
barriers to Russian and Chinese acquisition of strategic assets.
Third, Romania must
succeed as a democracy. Not just succeed—but succeed conspicuously.
• National security
and governance are intimately linked. This is true in all countries – including
the United States.
• The difference
for Romania is that the stakes here are higher. You live in a hostile
environment. Precisely because you are crucial to the West’s success in this
region you are more of a target for outside forces—whether its Russia or China—who
would use the unfinished business of your democratic transition against you.
Your immune system has to be even stronger than other states.
• Romania’s ability
to overcome corruption is inextricably linked to your success or failure not
just as a democracy but as a state. Asking your leaders for better
governance—for cleaner courts, prosecuting bribes, insisting on integrity and
transparency in the public space—is one of the most patriotic thing that
everyday Romanians can do.
The common theme in
all of these areas is leadership.
Vladimir Putin and
Viktor Orban have both put forward different versions of the same thesis: that
the democratic order we built in Central Europe after 1989 was temporary—that
it can be challenged and even replaced if one is willing to bend the rules,
whether it’s by using dirty money or tanks or ballot boxes.
The success of
Romania is the ultimate counterproof to that thesis. Romania is proof that
Western ideals and institutions “work” at a moment in history when we desperately
need examples of the Western success story world-wide.
Think for a moment
what the future could look like if Romania achieves its full potential: The 6th
largest country in Europe with 20 million people and the third largest gas
reserve in the EU as a consolidated democracy in the heart of SEE, with stable
institutions, a rising standard of living, steady Western investment and a
booming energy sector. This is a strong, Atlanticist Romania that would radiate
stability, energy solutions and democracy to its neighbors.
This is the Romania
that the West needs strategically in our time. The years ahead are likely to
see greater global geopolitical and ideological competition than any of us
could have imagined 25 years ago. America will need mature allies that are
capable of anchoring their regions in security and modeling the success of the
Western order. Our strategic and economic commitment will be greatest to those
allies that succeed most in these areas. The more you succeed in Romania, the
more the United States will be present in your country and your region.
It was said of
Interwar Romania that it was a European “state of necessity.” That is true of
Romania today. You are a “state of necessity” for America and the Western
alliance. There have been times in Romania’s history when the safest thing for
Romania to do was keep a low profile and act like a smaller state than you
actually were. This is not one of those moments. This is a moment when
Romanians need to be subjects rather than objects of history. A moment to lead
in your region—in governance, security and energy—despite the fact that
everything around you is moving in the opposite direction.
I believe that
Romania is ready for this moment. You have steadier institutions, greater
wealth and better allies than the Romanian state of the Interwar Period. The
past 25 years have provided all of the ingredients for your success. All you
need is confidence. The choice is ultimately yours. But the West needs Romania
to succeed, for your future and for ours. Thank you.